Fostul internațional englez Bryan Robson, operat pentru îndepărtarea unei tumori la gât

Fostul căpitan al reprezentativei Angliei și al echipei
Manchester United, Bryan Robson, diagnosticat cu cancer la gât, a
fost operat, a anunțat, miercuri, gruparea de fotbal, informează
AFP.

„Bryan Robson a fost supus unei intervenții chirurgicale
pentru îndepărtarea unei tumori maligne de la gât, pe 3 martie, la
un spital din Bangkok. Oncologii sunt optimiști că boala este
tratabilă”
, se arată în comunicatul clubului Manchester
United.

Bryan Robson, în vârstă de 54 de ani, este în prezent
selecționer al Thailandei și ambasador al clubului Manchester
United.

Selecționat de 90 de ori în naționala Angliei, de 65 de ori în
calitate de căpitan, fostul mijlocaș a câștigat de două ori
campionatul Angliei, de trei ori Cupa Angliei și un trofeu Cupa
Cupelor cu echipa Manchester United, în intervalul 1981-1994.

Ca antrenor, el a pregătit echipele Middlesbrough, West Bromwich
și Sheffield United.

Sursa: Mediafax

Publicat: 16 03. 2011, 19:05
Actualizat: 16 03. 2011, 19:07