Fostul internațional englez Emile Heskey a ajuns în Australia

Fostul internațional englez Emile Heskey, liber de contract după expirarea înțelegerii cu Aston Villa, în acest an, s-a alăturat echipei Newcastle Jets, a anunțat, vineri, clubul din Australia, informează AFP.

Fotbalistul în vârstă de 34 de ani a semnat vineri contractul cu gruparea australiană.

Heskey a jucat pentru naționala Angliei în 62 de meciuri și a disputat 516 partide în Premier League, înscriind 110 goluri în 17 ani de carieră la Liverpool, Aston Villa, Birmingham, Wigan și Leicester. De asemenea, a participat la două ediții ale Cupei Mondiale.

Sezonul 2012/2013 al campionatului Australiei va începe la 6 octombrie.

Sursa: Mediafax

Publicat: 21 09. 2012, 10:18
Actualizat: 21 09. 2012, 10:19