Fostul președinte al Barçei, Sandro Rosell, inculpat în „cazul Neymar”
Fostul președinte al clubului FC Barcelona, Sandro Rosell, a fost inculpat, marți, în cadrul unei plângeri pentru delict fiscal în cazul transferului jucătorului brazilian Neymar.
Judecătorul care se ocupă de caz i-a convocat ”în calitate de inculpați, la 13 iunie, pe fostul președinte al FC Barcelona, Sandro Rosell, și clubul, prin intermediul reprezentantului legal”, conform deciziei dată publicității marți.
Potrivit deciziei, judecătorul s-a bazat pe un raport al fiscului care a evoluat valoarea sumelor neprimite de serviciile de impozite, legate de Neymar Da Silva, la 2,4 milioane de euro pentru 2011 și 6,7 milioane pentru 2013. Raportul evocă și o posibilă fraudă în 2014 de 2,6 milioane de euro.
Sandro Rosell, care a demisionat în ianuarie, susține că FC Barcelona a plătit 57 de milioane de euro pentru achiziționarea lui Neymar. El a fost acuzat de un membru al clubului de „deturnare”, cel care l-a acuzat menționând că membrii grupării nu știu „destinația reală” a banilor de transfer.
Rosell fusese ales la conducerea FC Barcelona în 2010.
Neymar a semnat pentru cinci sezoane cu FC Barcelona în mai 2013. În noiembrie 2011, clubul catalan și jucătorul lui Santos au semnat un prim contract, care stabilea, conform dosarului procurorului, „angajamentul din partea FCB să-l aducă pe Neymar în 2014”.
Înlocuitorul lui Rosell, Josep Maria Bartomeu, a anunțat apoi că Neymar a fost achiziționat pentru 57,1 milioane de euro. Clubul a cifrat la 86,2 milioane de euro cheltuielile legate de venirea lui Neymar în 2013 și a altora efectuate cu ocazia operațiunii.