Fostul președinte al UEFA, Michel Platini, atac fără precedent: „Fotbalul s-a reluat doar pentru bani, după cum comandă sistemul!”
Fostul președinte al forului european de fotbal, Michel Platini, a avut o reacție fără precedent la adresa oficialilor actuali din fotbal, după ce au decis reluarea „sportului rege” în timpul pandemiei de coronavirus.
Retras din lumea publică după ce a fost acuzat de corupție pentru că a ajutat-o ilegal Qatar să fie gazda Campionatului Mondial de Fotbal din 2022, Michel Platini nu a ratat ocazia de a-i acuza pe cei care conduc în acest moment fotbalul la nivel european, ținta sa voalată principală fiind actualul președinte al FIFA, Giani Infatino, fost secretar general al UEFA.
Michel Platini atacă actuala conducere a fotbalului
Câștigător al Balonului de Aur de trei ori consecutiv, în 1983, 1984 și 1985, francezul încearcă să pătrundă acum din nou în spațiul public și acuză sistemul instrumentat de actualii conducătorii ai fotbalului.
„Principalele ligi europene s-au reluat doar pentru bani și drepturile TV. S-a discutat mult în Franța, dar, din moment ce guvernul a decis să interzică fotbalul din motive de sănătate, multe discuții sunt inutile. Decizia trebuie respectată, se știe puțin despre acest virus. Tot ceea ce contează este viața, nu un joc de fotbal. Schimbările nu vor veni de la COVID-19, ci din evoluția intereselor. Sistemul din fotbal va fi mai puternic și mai puternic, el a decis și acum să se reia campionatele”, a declarat Michel Platini într-un interviu pentru Le Monde.
Michel Platini ar putea reveni în fotbal
Platini a condus UEFA timp de 8 ani, în perioada 2007-2015 și în prezent este anchetat pentru corupție deoarece a favorizat găzduirea Campionatului Mondial din 2022 de către Qatar. Fostul președinte al forului european ar fi primit, se arată în dezvăluirile jurnaliștilor de la Mediapart, suma de 1,5 milioane de euro ca mită pentru a influența votul în favoarea arabilor.
Din cauza scandalului, Platini nu a putut participa la alegerile la șefia FIFA din 2016. În același an, atât Platini cât și Sepp Blatter au fost excluși din fotbal pentru patru ani, iar acum fostul mare mijlocaș pare că își dorește o revenire în prim plan.