Fostul stelist Habibou nu mai face față ofertelor!** Anglia a intrat pe fir pentru francez: este dorit de cei mai noi șeici din Albion și de o formație din Londra

Fostul stelist Habib Habibou este unul dintre cei mai curtați fotbaliști ai acestei ierni. După ce în presa franceză s-a vehiculat zvonul că atacantul poate ajunge la Olympique Marseille în cazul în care internaționalul Loic Remy va fi transferat la Newcastle, acum francezul primește oferte și din partea cealaltă a Canalului Mânecii.

În prezent sub contract cu formația belgiană Zulte Waregem, Habibou poate ajunge în acest mercato în Anglia, acolo unde este dorit de formația de primă ligă Queens Park Rangers și de divizionara secundă Leeds, recent preluat de un grup de investiții din Emiratele Arabe Unite.

Atacantul în vârstă de 25 de ani are un sezon fantastic, în care a reușit până acum 6 goluri în 13 partide, în condițiile în care a revenit abia la mijlocul sezonului de toamnă după o accidentare ce l-a ținut departe de gazon mai multe luni.

Acestea nu ar fi primele contacte ale lui Habibou cu fotbalul englez, el oferind probe de joc în trecut la West Ham și Brighton.

1,2 milioane de euro este cota actuală a lui Habibou, conform transfermarkt.de
 

Publicat: 11 01. 2013, 11:41
Actualizat: 11 01. 2013, 11:42