Meciul Borussia Moenchengladbach – Mainz, din etapa a 11-a a Bundesligii, a oferit un moment de cascadorii râsului. Alexandru Maxim a privit din teren faza care i-a făcut să se prăpădească de râs pe colegii de pe bancă. Portarul lui Mainz, Robin Zentner, a fost protagonistul momentului amuzant.
În minutul 31 al partidei de Borussia-Park, goalkeeper-ul echipei la care evoluează românul Alex Maxim nu și-a dat seama că a scăpat mingea de sub control și, în loc de o pasă, a dat cu picorul în aer.
Din fericire pentru Zentner și echipa sa, aflată în avantaj, scor 1-0, datorită golului marcat de Diallo, gazdele nu au profitat. Portarul de 23 de ani a evitat pierderea balonului, iar faza s-a încheiat cu un fault în atac al Stindl. Alex Maxim a fost pentru a 5-a oară titular la Mainz în acest sezon. În meciul cu Gladbach, decarul formației nemțești a evoluat până în minutul 79, când a fost înlocuit cu Fabian Frei.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER