Fotbal „penal”. 19 jucători au fost suspendați de Federația italiană. Urmează nume mari?

19 jucători au fost suspendați ieri de federația italiană pentru implicarea în partide aranjate în 2008 și 2009. Dintre ei, cei mai cunoscuți sunt Jean-Francois Gillet, portarul lui Torino, și vârful bielorus Vitali Kutuzov

Kutuzov a fost suspendat trei ani și șapte luni, în timp ce Gillet nu va putea juca fotbal timp de trei ani și șase luni
Dintre cei 19 jucători suspendați ieri, 17 au jucat pentru Bari în meciurile aranjate cu Treviso și Salernitana

Între sezoanele 2008-2009 și 2010-2011, fotbalul italian a fost zguduit de câteva scandaluri puternice privind meciuri aranjate în Serie A și Serie B. Problemele au început cu două partide suspecte ale lui Bari, cu Treviso (0-1 în mai 2008) și cu Salernitana (2-3 în mai 2009). Și au continuat cu partidele aranjate de Lazio în 2011, în urma cărora Stefano Mauri, căpitanul de atunci al lazialilor, este pasibil de închisoare. Însă până ieri, niciunul dintre cei vinovați nu a fost pedepsit. Totuși, federația italiană a arătat că dorește să curețe fotbalul din Cizmă, anunțând pedepse dure pentru cei implicați.

Gillet și Kutuzov, trei ani și jumătate
Anul trecut, alți patru foști jucători de la Bari au fost suspendați între 3 și 16 luni pentru implicarea în meciuri aranjate în finalul sezonului 2010-2011 din Serie A. Însă pedepsele anunțate ieri de Comisia de disciplină pentru implicarea în blaturile din mai 2008 și 2009 au fost mult mai dure! În total, 19 jucători de la Bari, Salernitana și Treviso au fost suspendați pentru perioade cuprinse între trei luni și 48 de luni! Cea mai dură pedeapsă a fost primită de Massimo Ganci de la Salernitana, care va sta pe tușă patru ani. Dar pe listă se află și jucători cu nume, precum atacantul bielorus Vitali Kutuzov (care și-a încheiat cariera la Bari în 2012) și Jean-Francois Gillet (actualmente la Torino) care au fost loviți dur de decizie, urmând să stea pe tușă trei ani și jumătate, respectiv trei ani și șapte luni. Pentru belgianul Gillet (34 de ani), care a infirmat orice acuză de blat, pedeapsa este sinonimă cu retragerea din activitate, fiind greu de crezut că vreo echipă va mai apela la serviciile sale peste patru ani.

Urmează nume mari din Italia?
Federația italiană a anunțat că va audia cazurile meciurilor aranjate pentru pariuri dintre Lazio și Genoa 4-2 și Lazio și Lecce 4-2 din mai 2011. Conform anunțului, forul de la Roma va judeca acest caz pe 24 și 25 iulie, iar jucătorii implicați riscă, la rândul lor, suspendări importante. Vizat este Stefano Mauri (33 de ani), fost căpitan al lui Lazio, care ar fi fost pionul principal în cele două meciuri aranjate. Mauri a fost și arestat, dar a fost pus în libertate și a continuat să joace pentru Lazio, cu care a câștigat și Cupa în sezonul trecut.

JUCĂ‚TORII SUSPENDAȚI
Massimo Ganci
(atacant, Salernitana, 4 ani)
Jean-Francois Gillet
(portar, Bari, 3 ani și 7 luni)
Gianluca Galasso
(mijlocaș, Bari, 3 ani și 7 luni)    
Vitali Kutuzov
(atacant, Bari, 3 ani și 6 luni)
Raffaele Bianco
(mijlocaș, Bari, 3 ani și 6 luni)
Simone Bonomi
(mijlocaș, Bari, 3 ani și 6 luni)
Francesco Caputo
(atacant, Bari 3 ani și 6 luni)
Daniele De Vezze
(mijlocaș, Bari, 3 ani și 6 luni)
Luca Fusco
(fundaș, Salernitana, 3 ani și 6 luni)
Stefano Guberti
(mijlocaș, Bari, 3 ani și 6 luni)
Alessandro Parisi
(fundaș, Bari, 3 ani și 6 luni)
Ivan Rajcic
(mijlocaș, Bari, 3 ani și 6 luni)
Vincenzo Santoruvo
(atacant, Bari, 3 ani și 6 luni)
Nicola Belmonte
(fundaș, Bari, 6 luni)
Massimo Bonanni
(mijlocaș, Bari, 6 luni)
Corrado Colombo
(atacant, Bari, 6 luni)
Mariano Martin Donda
(mijlocaș, Bari, 6 luni)
Santiago Ladino
(fundaș, Bari, 6 luni)
Vitangelo Spadavecchia
(portar, Bari, 6 luni)
*în paranteză sunt trecute
echipele la care evoluau jucătorii în momentul partidelor aranjate

Publicat: 17 07. 2013, 08:24
Actualizat: 17 07. 2013, 08:25