Când antrenorul Zdenek Zeman i-a acuzat pe medicii de la Juventus, în anii 90, că își dopează jucătorii, lumea fotbalului din Italia l-a pus la zid pe ceh. Însă procurorul Raffale Guariniello nu l-a considerat nebun, el devenind de atunci un luptător împotriva dopajului. Probele culese de el depășesc acum 12 dosare a câte 400 de pagini.
Loviți de boli incurabile, suferind cumplit înainte de trecerea în neființă, mulți dintre jucătorii din anii 70 au început să dezvăluie lucruri incredibile care se petreceau în vestiare. Așa-numitele injecții pentru susținerea efortului erau de fapt bombe cu explozie întârziată în organismele lor și ei au plătit sau încă plătesc pentru lipsa de atitudine de la acea vreme. Cazurile petrecute la două echipe au cutremurat Italia și e evident pentru toată lumea că există prea multe elemente care se leagă pentru a înțelege că decesele unor foști echipieri ai Fiorentinei și Bolognei nu au avut deloc un caracter accidental, ci au provenit ca urmare a administrării îndelungate a unor substanțe care le-au distrus în timp organismul. Cafea specială înainte de meci Cinci jucători ai Fiorentinei din perioada anilor 70 au decedat, iar văduva lui Bruno Betrice a jurat că nu se va lăsa până nu va ieși la iveală tot adevărul. Soțul ei a murit la 39 de ani de o formă de leucemie foarte rapidă. Un alt caz cutremurător este cel al lui Nello Saltutti, fost golgheter viola, care a apucat să destăinuie înainte de moarte că la fiecare meci, înainte de intrarea pe teren, primeau din partea doctorului o cafea specială, după care erau în stare să joace două meciuri la rând. Alți foști jucători trăiesc, dar în condiții vecine cu moartea, cel mai teribil exemplu fiind Stefano Borgonovo, lovit de cumplita maladie a sclerozei amiotrofice. Procurorii vor dezvălui adevărul La Bologna, situația este și mai dramatică. Opt fotbaliști au murit, alți patru fiind în stare critică. Depozițiile lor alcătuiesc un scenariu șocant, cu medici forțându-i pe jucători să accepte injecțiile cu substanțe numai de ei cunoscute. Procurorul Guariniello e convins că nu este departe ziua în care fotbaliștii vor afla tot ce se ascunde în așa-zisul ajutor medical pentru menținerea condiției fizice.
5 foști jucători ai Fiorentinei anilor 70 au decedat. Alți trei sunt în stare critică
8 foști jucători ai Bolognei anilor 70 au murit. Alți patru sunt grav bolnavi Am decis să spunem absolut totul, pentru ca tinerii care vin astăzi la fotbal să fie avizați de pericolele la care se expun Carlo Petrini, ex-jucător Bologna
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER