Fotbaliștii lui Tottenham nu vor să joace în prima etapă: „Situația pe străzi devine din ce în ce mai gravă!” **
Ca urmare a revoltelor ce au acaparat străzile londoneze în
ultimele zile, debutul noului sezon de Premier League este serios
periclitat.
Tottenham este clubul cel mai expus la violențe din partea
scandalagiilor, având în vedere că arena White Hart Lane se află la
doar un kilometru de locul din care a izbucnit revolta. Drept
urmare, fotbaliștii lui Harry Redknapp nu vor să înceapă noul sezon
în aceste condiții, ei motivând că fanii sunt puși în
pericol.
Confrom The Sun, fundașul Younes Kaboul a
declarat: „Sunt foarte surprins de ceea ce s-a întâmplat la
Tottenham. Nu știm dacă vom putea juca sâmbătă, având în vedere că
violențele au degenerat deja. Se pare că situația devine din ce în
ce mai serioasă și mai gravă. E prea periculos să jucăm și poate ar
fi mai bine să amânăm primul meci, de dragul fanilor noștri”.
Nici Rafael Van der Vaart nu este prea încântat de
posibilitatea ca meciul cu Everton din prima etapă să se dispute:
„Nu-mi imaginez cum vom putea juca așa. Am văzut imagini la TV și
haosul domnește pe străzi. Nu ai cum să organizezi un meci de
fotbal în siguranță, în condițiile date”.