Fotbaliștii Luka Modric și Dejan Lovren vor fi citați într-un proces de corupție din Croația. Despre ce caz este vorba

Fotbaliștii croați Luka Modric și Dejan Lovren sunt așteptați să fie citați ca martori într-un proces de corupție în țara natală, scriu, miercuri, jurnaliștii britanici de la BBC, care citează AFP.

Procesul implică foști oficiali ai clubului Dinamo Zagreb, de la care ambii fotbalști s-au transferat, dar niciunul dintre jucători nu este suspectat. Modric, în vârstă de 31 de ani, va depune mărturie cu privire la transferul său din 2008, de la Dinamo Zagreb la Tottenham, în timp ce Lovren se va prezenta în fața magistraților pentru transferul la Olympique Lyon, din 2010.

Între timp, Luka Modric a ajuns la Real Madrid, iar Dejan Lovren evoluează pentru Liverpool, după ce a mai trecut pe la Southampton. Procesul îi vizează Zdravko Mamic, fostul șef al lui Dinamo Zagreb, și alte trei persoane, printre care fratele său Zoran Mamic, fost antrenor la formația pentru care joacă și românul Alexandru Mățel, și Damir Vrbanovic, fostul director sportiv.

Procesul a fost demarat în luna aprilie a acestui an, iar toți suspecții au pledat nevinovați la acuzațiile de corupție.

MEDIAFAX

Publicat: 07 06. 2017, 20:02
Actualizat: 07 06. 2017, 20:12