Zinedine Zidane (45 de ani) și-a anunțat, joi în cadrul unei conferințe de presă, plecarea de la Real Madrid. Francezul a luat pe toată lumea prin surprindere, după cum a admis și Florentino Perez, președintele de pe Santiago Bernabeu. Sergio Ramos și Toni Kroos au fost primii fotbaliști care au reacționat după vestea aflată.
Tehnicianul francez cu origini algeriene a plecat de la Real Madrid după 872 de zile în care a condus echipa de pe Santiago Bernabeu. Antrenorul care a câștigat trei Ligi ale Campionilor în ultimii trei ani, un titlu de campion în Spania, o Cupă a Regelui, o Supercupă a Spaniei, două Supercupe ale Europei și două Mondiale ale Cluburilor.
„Mulțumesc, mister! A fost o plăcere!”, a scris Toni Kross pe Twitter, după ce Zidane și-a anunțat plecarea.
„Mister, ca jucător cât și acum ca antrenor, ai hotărât să te retragi când erai la cel mai înalt nivel. Îți multumesc pentru cei doi ani și jumătate de fotbal, muncă, dragoste și prietenie. Pleci, dar moștenirea ta va rămâne pentru totdeauna. Ai scris unul dintre cele mai de succes capitole din istoria Realului”, a scris Ramos pe Twitter.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER