Fotbalistul care e mai periculos decât Messi pentru Real Madrid!** După 9 ani, Xabi Prieto a reușit o performanță unică pe „Bernabeu”
Real Sociedad nu a reușit să producă surpriza în deplasarea de la Real, deși a fost egalitate cu „galacticii” până cu 20 de minute înaintea finalului. Mijlocașul bascilor, Xabi Prieto, a rămas însă în istorie cu tripla pe care a reușit-o duminică seară pe Santiago Bernabeu.
În ultimii 15 ani, fotbalistul lui Sociedad a reușit să fie singurul care a marcat de cel puțin două ori în două meciuri diferite disoutate împotriva lui Real Madrid. Ultima oară când bascul izbutea acest lucru se întâmpla pe 23 mai 2004, atunci când înscria o dublă în poarta lui Casillas. Duminică, a reușit o triplă în fața aceluiași goalkeeper, care începuse ca rezervă meciul.
Totodată, Prieto este primul jucător oaspete care înscrie un hat-trick pe terenul lui Real Madrid, de la Walter Pandiani până în prezent, uruguayanul reușind pe 12 mai 2007 să puncteze de trei ori în tricoul lui Espanyol.