Franck Ribery (32 de ani), mijlocașul francez de la Bayern Munchen, a făcut primul antrenament alături de colegii săi după accidentarea de la coapsa dreaptă, care l-a ținut în afara terenului două luni, anunță Associated Press.
Refăcut complet după accidentarea de la glenză care l-a ținut în afara terenului nouă luni, Ribery a strâns doar două meciuri în acest sezon sub comanda lui Guardiola. Leziunea la coapsă a suferit-o în meciul de Liga Campionilor, împotriva celor de la Dinamo Zagreb, în decembrie. Francezul li s-a alăturat colegilor, luni, cu două zile înaintea meciului din sferturile Cupei Germaniei, cu Bochum.
„Avem nevoie de el. Ne așteaptă câteva luni grele, dar frumoase. Trebuie să avem grijă pentru că nu va fi ușor cu Bochum. Echipa arată un nivel de joc foarte ridicat, chiar de primă ligă”, a declarat Arjen Robben, conform sursei citate.
Bayern a remizat, sâmbătă, în deplasarea de la Leverkusen, scor 0-0. Echipa lui Pep Guardiola este lider în Budesliga, cu 53 de puncte strânse în 20 de etape, la 8 puncte în spatele Borussiei Dortmund.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER