Fotbalul l-a adus în pragul suicidului, dar boxul l-a salvat! Un fost atacant din Premier League are gală pro luna viitoare
De regulă, după ce un fotbalist își agață ghetele în cui, acesta alege să rămână în preajma fenomenului, ca antrenor sau într-o funcție de conducere, sau alege, în cel mai fericit caz, calea unei afaceri personale, care să-i asigure traiul în continuare. Leon McKenzie, fost atacant la Crystal Palace, Norwich și Fulham, a ales a treia cale, cea a reprofilării sportive. Fostul fotbalist englez a deci la 35 de ani să se reapuce de box, în spiritul tradiției instaurate în familia sa.
Unchiul său, Duke, a fost campion mondial de trei ori, în timp ce tatăl Clinton a performat și el în acest sport, însă nu a reușit mai mult de un titlul european. Acum, Leon McKenzie se pregătește de debutul său, într-o gală care va avea loc pe 29 iunie.
„Îmi lipsește golul, deoarece îți oferă un sentiment minunat. Per total, nu mi-e dor de fotbal, doar de meciurile cu miză și de momentele când sunt înscrise goluri importante. Fotbalul are un anumit nivel fizic, puțin diferit față de cel de la box, dar trebuie să fii dedicat complet ca să joci în Premier League. Fotbaliștii moderni din ziua de azi sunt adevărați atleți. Obișnuiam și atunci când eram fotbalist să mă furișez la sala de box, astfel că am fost mereu în jurul fenomenului. Antrenamentele din sală îmi dădeau o anumită stare de agitație atunci când intram pe teren. M-am pregătit excelent și sunt copleșit de șansa imensă care mi s-a oferit”, a spus MacKenzie în Daily Mail.
Fostul atacant a scos recent o carte autobiografică, în care mărturisește faptul că în 2010 a fost aproape de a se sinucide, din cauza depresiei în care intrase după despărțirea de Charlton, dar că boxul l-a salvat: „Tratez serios acest sport, îl respect, așa cum respect și fiecare adversar. Sunt convins că pot face asta. Pentru mine și familia mea vreau să ating acest scop pe care mi l-am fixat”.