„Derby dela Madonnina” s-a ridicat la nivelul așteptărilor și în tribune. Războiul de pe teren a fost dublat și de galeriile celor două echipe.
Cel mai atacat personaj a fost, fără îndoială, antrenorul lui Internazionale Milano, Leonardo. Brazilianul și-a început carieria de tehnician la AC Milan, în sezonul 2009-2010, iar la sfârșitul lui 2010, brazilianul l-a înlocuit pe Rafael Benitez, pe banca lui Inter.
Fanii rossoneri i-au dedicat antrenorului două mesaje înțepătoare. În primul, o pânză cu „Cina cea de taină”, afișată de peluza milanistă, Leonardo era întruchipat ca Iuda. Cel de-al doilea este un joc de cuvinte. Leonardo da Vinci – Leonardo da Perde.
AC Milan s-a impus în această partidă, cu scorul de 3-0.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER