FOTO** Cele mai sexy conducătoare din Serie B trag la promovare
În Serie B, femeile frumoase trag la promovare. Sunt aproape de
fotbal și îl mai și cunosc, dovadă că sunt implicate activ, cu
rezultate. Siena, locul 2, și Padova, locul 4, după 11 etape, sunt
conduse de două femei, Valentina Mezzaroma și Barbara Carron!
Ambele cu funcția de vicepreședinte. Valentina (34 de ani), „șefa”
lui Codrea, e sora patronului Massimo, care i-a preluat pe
alb-negri în ianuarie 2010 de la Giovanni Stronati și are drept
obiectiv readucerea echipei pe prima scenă a fotbalului
italian.
Are experiență în managementul sportiv, după ce a ocupat aceeași
funcție timp de câțiva ani și la Volley Roma, una dintre cele mai
tari echipe de volei din Peninsulă. În vară s-a ocupat activ de
campania de abonamente și a fost principala voce care i-a chemat pe
fani la stadion. „Stați cu noi, suferiți cu noi, supărați-vă pe noi
dacă ceva nu merge!”, a fost mesajul cu care Valentina i-a cucerit
pe fani.
„Rivala” Barbara Carron e printre cele mai sexy impresare din
fotbalul italian, fiind poreclită „Lady B”, după o fostă prințesă.
La 37 de ani, șefa de la Padova e necăsătorită, nu are copii,
doarme singură și are mobilul deschis tot timpul. Pentru că suferă
de insomnie, își omoară timpul răspunzând la mesaje. Pentru
interesați, numărul e pe Facebook.