Transferat în această vară de Manchester United, de la PSV Eindhoven, într-o afacere de aproape 35 de milioane de euro, olandezul Memphis Depay a reușit deja să-și impresioneze noii colegi, în scurta perioadă petrecută sub comanda lui Louis Van Gaal.
Presa din Anglia prezintă astăzi imagini de la antrenamentele „diavolilor” din turneul American, unde omul care a impresionat prima dată la turneul final al Campionatului Mondial din 2014, după care a avut un sezon incredibil la PSV, și-a dat gata colegii cu masa musculară. Coapsele și gambele noului jucător al lui United par ale unui culturist.
„Depay, exact ca fostul atacant al lui United Cristiano Ronaldo are gambe „monstruoase”, care au ieșit în evinență în timpul antrenamentului din Seattle, ținut la Centrul atletic Virginia Mason„, notează Daily Mail.
O reacție elocventă a avut Lou Macari, fosta glorie a clubului Manchester United din perioada 1973-1984. Fostul mijlocaș s-a declarat șocat de costituția lui Depay, care privit la televizor pare un fotbalist deloc ieșit din comun din punct de vedere fizic.
„Memphis m-a șocat cu adevărat! E ca un tanc. Nu-mi vine să cred ce văd în fața ochilor. Credeam că e fragil, un omuleț, dar e masiv, puternic și cu niște picioare imense”, a spus Macari vorbind pentru site-ul oficial al lui United.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER