FOTO FABULOS | Cum arată contractul de transfer al lui Ozil, de la Real Madrid la Arsenal. Are o clauză specială anti-Barcelona

Achiziționat în toamna lui 2013 de la Real Madrid, atunci când oficialii de pe Emirates Stadium plăteau 50 de milioane de euro în schimbul serviciilor sale, Mesut Ozil (27 de ani) ar putea face cale întoarsă. În momentul cedării mijlocașului, cei de la Real Madrid au adăugat în contract o clauză specială: londonezii trebuie să-i anunțe pe cei de la Real Madrid în cazul în care au o ofertă pentru Ozil, iar dacă madrilenii au o ofertă egală cu cea pe care „Tunarii” o primesc, Realul are prima opțiune la transfer.

CLICK AICI PENTRU A VEDEA TOT CONTRACTUL

Cei de la Football Leaks au intrat în posesia documentului în baza căruia Real Madrid l-a vândut pe Ozil în Anglia și au descoperit mai multe lucruri interesante. În primul rând, suma plătită atunci de londonezi a fost mai mică decât cea anunțată.

Ozil a costat 44 de milioane de euro plus TVA și nu 50, așa cum s-a precizat în 2013. Mai mult, banii au fost livrați de londonezi în 3 tranșe, pe durata a doi ani (24 de milioane de euro, 15 milioane de euro, 5 milioane de euro). Arsenal mai plătește însă câte un milion de euro pe an celor de la Real dacă londonezii reușesc să evolueze în Liga Campionilor. Această clauză e valabilă în primii 6 ani ai lui Ozil pe Emirates.

Mai mult decât atât. Oficialii de pe Santiago Bernabeu și-au luat măsuri de precauție în ceea ce privește un eventual transfer al germanului de origine turcă la Barcelona. Astfel, madrilenii vor primi o treime din banii pe care Arsenal i-ar încasa în cazul în care l-ar vinde pe neamț în Spania pentru o sumă care e egală sau depășește 50 de milioane de euro.

5 goluri și 16 pase decisive a reușit Mesut Ozil în acest sezon de Premier League
40.000.000 €  este cota de piață a mijlocașului

Publicat: 25 01. 2016, 14:33
Actualizat: 25 01. 2016, 16:00