Numele jucătorilor Valenciei au fost scrise pe tricou în limba nepaleză la egalul cu Celta Vigo, scor 1-1, de duminică, urmând ca tricourile să fie scoase la licitație, iar banii strânși să fie donați familiilor victimelor cutremurelor din statul asiatic
Nepalul a fost afectat puternic de cutremure în ultima lună. Peste 100 de mișcări tectonice s-au înregistrat în ultimele zile, cele mai puternice fiind contorizate pe 25 aprilie (7,8 grade pe scara Richter) și pe 12 mai (7,3 grade pe scara Richter). Bilanțul este unul tragic, cu aproape 10.000 de morți, lovind într-o țară și așa afectată puternic din punct de vedere economic, în care PIB-ul pe cap de locuitor este de doar 743 de dolari, de circa 10 ori mai mic decât al României.
Evident, numeroase ajutoare au fost trimise în Nepal, iar cluburile de fotbal din lume încearcă să ajute pe cât pot. Unul dintre cele mai emoționante gesturi a venit din partea Valenciei, echipa aflată pe locul 4 în Primera Division, care duce în Champions League. La meciul de duminică, în care Valencia a remizat, scor 1-1, cu Celta Vigo, numele jucătorilor liliecilor au fost scrise pe spatele tricoului în limba nepaleză. Astfel, Otamendi, Piatti, Mustafi, Paco Alcacer sau Feghouli au putut fi recunoscuți mai greu după nume la egalul cu Celta, însă tricourile vor fi scoase la licitație, iar suma strânsă va fi donată persoanelor care au pierdut tot din cauza dezastrelor din ultima lună.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER