FOTO Jucătorii lui United au trecut peste eșecul din finala Ligii!** Glumele cu Liverpool le-au ridicat moralul

Manchester United a sărbătorit astăzi cucerirea celui de-al
19-lea titlu de campioană din istoria clubului cu o defilare prin
centrul orașului de reședință. Mii de oameni au venit să-i aclame
pe campioni, uitând de eșecul suferit de favoriți sâmbăta trecută
în finala Ligii Campionilor, când au ratat în fața Barcelonei șansa
de a obține un al doilea trofeu care să fie sărbătorit pe străzile
din Manchester.

Nici măcar ploaia mocănească ce a udat sărbătoarea „diavolilor” nu
a putut stinge entuziasmul creat de faptul că acest trofeu a fost
cel care a urcat-o pe United deasupra rivalei Liverpool în
clasamentul titlurilor cucerite în Anglia.

Publicat: 30 05. 2011, 15:59
Actualizat: 30 05. 2011, 16:08