FOTO Nimeni nu se aștepta ca „Panti” să sufere o așa nedreptate!** Ce a apărut pe site-ul lui City după titularizarea lui Hart și explicația lui Mancini
Zvonurile din ultima vreme potrivit cărora Pantilimon nu și-ar dori să continue la Manchester City și din sezonul următor, ci ar fi tentat să dea curs ofertei pe care este pe cale s-o primească de la Liverpool, au picat cum nu se poate mai prost pentru goalkeeperul român.
Acesta a aflat cu câteva minute înaintea finalei pe care echipa sa trebuia să o susțină împotriva lui Wigan, în Cupa Angliei, că va fi rezervă, asta deși toată presa din Albion îl dădea în primul 11 pe cel care apărase buturile „cetățenilor” în toate meciurile de până acum din această competiție.
Vestea i-a surprins inclusiv pe administratorii site-ului oficial al lui Manchester City, comentatorul partidei neputând să își mascheze uimirea. „Deci va fi Joe Hart titular în meciul cu Wigan. Această decizie a produs ceva rumoare la masa presei. Ne așteptam cu toții ca Pantilimon să înceapă meciul între buturi, dar se pare că Roberto Mancini a decis să îl folosească pe titularul său obișnuit și în acest meci”, a scris Mark Booth, omul care a acoperit live text partida lui City, pe site-ul oficial al grupării mancuniene.
Roberto Mancini a oferit sec și o primă explicație înaintea meciului pentru trecerea în rezervă a lui Pantilimon: „Știu că și Costel este un portar bun, dar am vrut eu să fac această schimbare pentru finală. L-am ales pe Joe Hart pentru că l-am vrut în poartă la acest meci. Știu că Pantilimon va fi dezamăgit. Nu ai cum să câștigi totul în fiecare an. Vrem să câștigăm, iar azi avem această șansă. Trebuie să jucăm foarte bine și să câștigăm finala cu Wigan. Cupa Angliei și locul al doilea în Premier League ar însemna pentru noi un sezon reușit”.