Fostul internațional olandez Edgar Davids, în prezent antrenor-jucător în Conference Premier, la Barnet, nu se potolește nici la 40 de ani. „Pitbull-ul” batav care a bifat în carieră echipe ca Juventus și FC Barcelona, și-a ieșit din minți în timpul unui meci de campionat cu Wrexham (1-1) și i-a aplicat un cot în figură lui Stephen Wright.
Adversarul lui Davids a ieșit imediat din încăierare cu gura plină de sânge și s-a îndreptat spre arbitrul partidei, pentru a-i reclama infracțiunea. Centralul Dean Keates a așteptat ca spiritele să se calmeze, după care i-a arătat olandezului cartonașul roșu, dar și lui Wright, cel care ar fi început scandalul.
Incidentele de pe teren au degenerat după o intrare dură a lui Johnny Hunt, de la Wrexham, asupra lui Curtis Weston, care s-a încheiat cu o posibilă fractură pentru jucătorul lui Barnet.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER