Lionel Messi continuă recuperarea după accidentarea suferită în meciul de campionat cu Las Palmas, câștigat de Barcelona cu 2-1. Starul argentinian a ținut să-și înștiințeze fanii că recuperarea decurge conform planului.
Luis Enrique a primit o grea lovitură la meciul cu Las Palmas, după ce Lionel Messi s-a accidentat grav. Verdictul medicilor: 7-8 săptămâni de absență. Așa cum era de așteptat, Barcelona suferă fără Messi în teren. Însă ușor, ușor, jucătorul de 28 de ani începe să-și revină.
Pe lângă recuperarea pe care o face la club, Messi lucrează și acasă, astfel încât să revină cât mai repede pe teren. Internaționalul argentinian a postat pe contul său de Facebook o imagine în care are pe piciorul afectat un dispozitiv care-i menține temperatura scăzută, pentru a preveni umflarea.
Messi a avut câteva cuvinet și pentru colegii săi de la națională, care vor juca acasă cu Ecuador, în preliminariile CM 2018: „Pas cu pas, lucrez să mă recuperez și să revin mai puternic. Aș vrea de asemenea să le trimit o mare îmbrățișare și multe încurajări colegilor mei argentinieni”. Postarea a adunat într-o oră peste 400.000 de LIKE-uri și a fost distribuită de peste 7.000 de ori.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER