FOTO | Românii de la Anderlecht au fost „spionați” în Belgia de Mircea Lucescu. Chipciu a marcat sub ochii lui „Il Luce” înainte de confruntarea directă din Europa League
Mircea Lucescu a călătorit în Belgia, în acest weekend, pentru a-și studia următoarea adversară din Europa League. Anderlecht și Zenit se vor întâlni, joi, în prima manșă din competiția europeană, meci pe care Nicolae Stanciu și Alexandru Chipciu îl vor disputa pe teren propriu, în prima manșă.
Antrenorul român a asitstat, duminică, la victoria lui Anderlecht cu Waregem, scor 4-2, meci în care Chipciu a închis tabela, după un gol marcat în minutul 90+1, din interiorul careului. Din păcate, celălalt român al lui Anderlecht, Nicolae Stanciu, nu a fost folosit de Rene Weiler, iar echipa a egalat în clasament FC Brugge, însă cu un meci în plus față de formația la care evoluează Dorin Rotariu.
Prima manșă din duelul românilor, din Europa League, se dispută joi, de la 22:05, într-o seară în care va juca și campioana României, Astra, împotriva celor de la Genk.