Francois Hollande nu se sperie de greva cluburilor din primele două ligi franceze: „Legea este aceeași pentru toți”
La o zi distanță după ce cluburile din Ligue 1 și Ligue 2 au ajuns la un acord privitor la o grevă de protest împotriva super-taxei de 75% impusă de guvern pentru salariile de peste 1.000.000 de euro, președintele Francois Hollande a avut prima luare de poziție.
Șeful statului francez nu a cedat nici măcar un pas în fața amenințărilor grupărilor din Hexagon și anunță că legea va fi promulgată. „Legea fiscală este aceeași pentru toți, pentru toate întreprinderile. Regulile sunt la fel pentru toți”, a spus Hollande.
Acesta a lăsat totuși o „portiță” deschisă: „Nu exclud un dialog asupra unui număr de probleme care vor reieși din această situație”.