Așa cum era de așteptat, Kylian Mbappe nu își va prelungi contractul cu Paris Saint-Germain, iar asta-i dă cale liberă spre Real Madrid.
Starul antrenat de Luis Enrique și-a anunțat oficial plecarea de la clubul parizian și a făcut-o într-un mod emoționant.
Kylian Mbappe, starul celor de la Paris Saint-Germain, a postat un clip prin care a vrut să își anunțe plecarea de la campioana Franței.
Tânărul atacant a venit cu un discurs extrem de emoționant prin care și-a luat rămas bun de la fani și le-a mulțumit pentru tot sprijinul acordat de-a lungul șederii sale la Paris.
Vezi această postare pe Instagram O postare distribuită de Kylian Mbappé (@k.mbappe)
O postare distribuită de Kylian Mbappé (@k.mbappe)
Starul antrenat de Luis Enrique a spus că va fi veșnic recunoscător că a avut ocazia să joace la PSG și a mărturisit că se va mândri mereu cu asta.
Mbappe a ținut să menționeze și că meciul cu Toulouse va fi ultimul pentru el pe Parc des Princes.
„Salutare tuturor. Mereu am spus că voi vorbi cu voi când va veni vremea, iar acum vreau să vă anunț că este ultimul meu an la PSG. Nu-mi voi prelungi contractul, iar aventura se va termina în câteva săptămâni.
O să joc ultimul meci pe Parc des Princes duminică. Sunt foarte emoționat și mă bucur foarte mult că am putut face parte din acest club, unul dintre cele mai mari din Franța și din lume. A fost foarte multă presiune, am crescut ca jucător și am jucat alături de unii dintre cei mai buni jucători din istorie, unii dintre cei mai mari campioni.
Vreau să mulțumesc tuturor coechipierilor pe care i-am avut și tuturor antrenorilor: Unai Emery, Thomas Tuchel, Mauricio Pochettino, Christophe Galtier și Luis Enrique.
Vreau să le mai mulțumesc directorilor sportivi care m-au acompaniat, Leonardo și Luis Campos, tuturor membrilor din staff pe care nu-i vede nimeni, dar care contribuie din plin la performanțele echipei. Toate aceste persoane incredibile au dat totul pentru club și merită toată recunoștința.
Știu că clubul este în siguranță cu toate aceste persoane care se ocupă de el. Este dificil și niciodată nu m-am gândit că va fi atât de greu să-mi părăsesc țara, Franța, Ligue 1. Aveam nevoie de o nouă provocare, după 7 ani.
Este dificil și vreau să le mulțumesc suporterilor. Știu că nu am putut să returnez toată dragostea pe care mi-au oferit-o suporterii în acești 7 ani. PSG este un club de care nimeni nu rămâne indiferent. Poți să-l iubești sau să-l urăști, iar eu am decis să-l iubesc și am făcut asta timp de 7 ani, cu suișuri și coborâșuri.
Nu regret că am semnat cu un club atât de prestigios, e o echipă pe care o s-o păstrez mereu în inima mea, în memoria mea. O să continui să urmăresc meciurile pentru că este un club de care mereu o să mă interesez.
Am încercat să arăt cea mai bună versiune a mea în acești 7 ani. E un club pe care îl voi ține minte toată viața. Voi spune tuturor, toată viața mea, că am avut șansa să joc pentru PSG. Sper că vom termina anul cu un ultim trofeu. O să rămâneți mereu în sufletul meu. Aici este Parisul”, a transmis Kylian Mbappe.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER