PSG, transfer surpriză de la Manchester United

PSG, transfer surpriză de la Manchester United
SURSA FOTO: PROFIMEDIA
  • Publicat:

PSG este aproape de a realiza un transfer neașteptat de la Manchester United, iar fanii echipei din „Hexagon” au primit vestea cu fast.

Jadon Sancho a fost împrumutat în sezonul trecut de Manchester United la Borussia Dortmund, iar mijlocașul englez a ajutat formația de pe „Westfalia Stadion” să ajungă până în ultimul act al Ligii Campionilor.

PSG, transfer neașteptat de la Manchester United

Oficialii celor de la PSG au intrat în cursă pentru a obține semnătura lui Jadon Sancho. Fotbalistul a revenit în curtea echipei de pe „Old Trafford”, însă relațiile sale cu Erik ten Hag nu sunt bune. Astfel, deși mai are contract cu „diavolii roșii” până în vara anului 2026, englezul ar putea părăsi echipa chiar în această vară.

Jadon Sancho ar fi fost deja contactat de oficialii formației de pe „Parc des Princes”, iar cele două părți ar fi aproape de a ajunge la un acord. Francezii ar trebui să mai pună la punct ultimele detalii cu internaționalul englez, pentru a putea parafa contractul. Anunțul a fost făcut de jurnalistul francez Santi Aouna, de la Foot Mercato.

Aceleași surse susțin că Jadon Sancho ar fi încântat de o posibilă mutare în Franța, însă, momentan, cluburile nu au negociat. Astfel că Manchester United nu și-a expus punctul de vedere în privința plecării extremei.

  • În sezonul trecut, Jadon Sancho a jucat 24 de meciuri, a marcat trei goluri și a oferit trei pase decisive.
  • Pentru naționala Angliei, extrema a evoluat în 23 de meciuri și a marcat trei goluri. De asemenea, fotbalistul a jucat în trei partide ale Angliei de la EURO 2024.
  • Cota de piață a lui Jadon Sancho este de 30 de milioane de euro, conform Transfermarkt.

PSG, pe urmele lui Victor Osimhen

Campioana Franței l-a pierdut, în această vară, pe Kylian Mbappe, iar oficialii formației de pe „Parc des Princes” caută soluții. Scouterii celor de la PSG și-au îndreptat atenția spre atacantul celor de la Napoli, Victor Osimhen.

Oficialii parizienilor au înaintat celor de la Napoli o ofertă de 100 de milioane de euro, pentru Victor Osimhen, însă peninsularii au refuzat. Astfel că, pentru a obține semnătura atacantului, formația din „Hexagon” este obligată să achite clauza de reziliere a contractului, adică 130 de milioane de euro.

Se consideră a fi un om ambițios și foarte pasionat de sport. A fost campion național de rugby în 7 la categoria U20 și component al selecționatelor regionale, dar pasiunile pentru sport și presă l-au purtat spre Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, al cărei student este ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Veste bună pentru proprietari! Va deveni gratuit începând cu 7 aprilie
Veste bună pentru proprietari! Va deveni gratuit începând cu 7 aprilie
Cât costă să rezervi o noapte de cazare în hotelul Simonei Halep din Mamaia, pentru iulie 2025
Cât costă să rezervi o noapte de cazare în hotelul Simonei Halep din Mamaia, pentru iulie 2025
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
Starul lui Bayern părăsește echipa după 25 de ani: „E trist că ei iau această decizie pentru el”
Starul lui Bayern părăsește echipa după 25 de ani: „E trist că ei iau această decizie pentru el”
Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv
Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv
În lacrimi, MM Stoica a dezvăluit drama trăită de fiica sa, Teodora:
În lacrimi, MM Stoica a dezvăluit drama trăită de fiica sa, Teodora: "Îl rugam pe Dumnezeu să mă ia. Întrebi…
Actrița celebră care se pregătește să-și ia adio de la copii! Cancerul i s-a răspândit mai mult: „Au apărut mai multe tumori”
Actrița celebră care se pregătește să-și ia adio de la copii! Cancerul i s-a răspândit mai mult: „Au apărut mai…
Ministerul Muncii a publicat ORDINUL prin care se fac plăţile restante. Avem DOCUMENTUL care arată procedura de eşalonare, câţi bani se dau în 2025 şi cine îi primeşte
Ministerul Muncii a publicat ORDINUL prin care se fac plăţile restante. Avem DOCUMENTUL care arată procedura de eşalonare, câţi bani…
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
"Fetele i-au fost trimise special lui Van Damme". Actorul ar fi ştiut că minorele sunt traficate şi exploatate. Cum ar…
Adevărul NEȘTIUT despre creatorul Adidas! Cine a fost de fapt
Adevărul NEȘTIUT despre creatorul Adidas! Cine a fost de fapt
Gigi Becali n-a avut nicio ezitare! Femeia care nu face parte din familia sa pe numele căreia a pus 40 de hectare de pământ
Gigi Becali n-a avut nicio ezitare! Femeia care nu face parte din familia sa pe numele căreia a pus 40…
Câte clase are Piedone, de fapt. Motivul pentru care șeful ANCP s-a lăsat de școală
Câte clase are Piedone, de fapt. Motivul pentru care șeful ANCP s-a lăsat de școală
Lovitură cumplită pentru Elena Udrea. E de negăsit! Anunțul a venit în cel mai prost moment
Lovitură cumplită pentru Elena Udrea. E de negăsit! Anunțul a venit în cel mai prost moment
Presimțirea sumbră a soției căpitanului Bătănoiu, comandatul de la manșa avionului prăbușit la Balotești
Presimțirea sumbră a soției căpitanului Bătănoiu, comandatul de la manșa avionului prăbușit la Balotești
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Ce se întâmplă dacă lovești mașina care era să te calce pe trecerea de pietoni?
Ce se întâmplă dacă lovești mașina care era să te calce pe trecerea de pietoni?
Anunțul neașteptat pe care Teodora și Alex Marcu, foștii concurenți Insula Iubirii, l-au făcut în mediul online. Reacția fanilor
Anunțul neașteptat pe care Teodora și Alex Marcu, foștii concurenți Insula Iubirii, l-au făcut în mediul online. Reacția fanilor
×