PSG face tot posibilul să semneze prelungirea contractului cu Sergio Ramos. Totuși, parizienii vor să îi scadă salariul la jumătate din cel actual, iar fundașul spaniol nu este de acord.
În acest sezon, Sergio Ramos a bifat 43 de apariții pentru PSG, a marcat trei goluri și a reușit să dea un assist. Nasser Al Khelaifi, președintele celor de la Paris Saint Germain, dar și Luis Campos, directorul sportiv al parizienilor, au începutul negocierile pentru a-i prelungi contractul fundașului iberic.
Campioana Franței mai vrea să-l țină încă un an pe Ramos, însă doar cu condiția să joace pentru 5-6 milioane de euro pe sezon, jumătate din salariul său actual. În mod evident, superstarul spaniol nu va accepta ca salariul său să scadă la jumătate.
Sergio Ramos contract, expiring in June. Galtier: “He’s an example, a key player in the dressing room. I know on his future there are discussions ongoing between the board and him”. 🇪🇸 #PSG “I’m very happy with Sergio’s season and what he brings on/off the pitch”. pic.twitter.com/XGMBPCDLiK — Fabrizio Romano (@FabrizioRomano) April 28, 2023
Sergio Ramos contract, expiring in June. Galtier: “He’s an example, a key player in the dressing room. I know on his future there are discussions ongoing between the board and him”. 🇪🇸 #PSG
“I’m very happy with Sergio’s season and what he brings on/off the pitch”. pic.twitter.com/XGMBPCDLiK
— Fabrizio Romano (@FabrizioRomano) April 28, 2023
„PSG i-a propus lui Sergio Ramos reducerea salariului la jumătate și o compensare prin acordarea unor bonusuri care depind de numărul de meciuri jucate, performanțele individuale și cele colective. Fundașul nu agreează această propunere, care e cu mult sub așteptările sale.
Sergio Ramos vrea să continue în elita fotbalului mondial. Pentru moment, Ramos așteaptă oferte de la alte echipe. Arabia Saudită ar putea fi o destinație tentantă, însă numai dacă nu va apărea o varianta atractivă din Europa”, a scris Marca.
În vara anului 2021, după 16 ani la Real Madrid, Sergio Ramos, căpitanul echipei, o părăsea pe formația madrileană pentru a semna cu Paris Saint-Germain. Alături de gruparea pariziană, Sergio Ramos a reușit să câștige titlul în Ligue 1, dar și Supercupa Franței.
PSG va juca pe terenul celor de la Strasbourg și trebuie să obțină minimum un punct pentru a-și asigura al doilea titlu consecutiv de campioană a Franței. Lens a avut un sezon senzațional, însă ar putea să se mulțumească doar cu locul doi în Ligue 1.
După ce s-au duelat timp de 16 ani în La Liga, Sergio Ramos și Leo Messi au ajuns să împartă același vestiar la Paris Saint-Germain. Rivalitatea dintre cei doi a fost extrem de mare, iar asta pentru că superstarul argentinian a fost crescut de Barcelona, iar fundașul spaniol a fost căpitanul celor de la Real Madrid.
„Nu este nevoie să mai explic eu cine este acest jucător, toată lumea îl cunoaște. Știm cum poate ajuta echipa. Suntem într-un proces în care ne cunoaștem unul pe celălalt. Construim un grup. Într-o mașinărie mare este nevoie de timp, mai ales pentru a ne cunoaște, pentru a ne înțelege unul pe celălalt și pentru a da tot ce avem mai bun.
M-am simțit foarte bine. Sunt foarte fericit cu acest rezultat. Au fost niște luni dificile. Este foarte bine să joc din nou. M-am descurcat foarte bine. Mă bucur că am putut să ajut și să îmi aduc aportul la echipă”, a spus Sergio Ramos, potrivit Paris Fans.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER