Frenkie de Jong, convins cu o promisiune specială. Trei jucători, OUT pentru a-i face loc în echipă: starul Barcelonei care are mari probleme
Frankie de Jong (@1 de ani) a ajuns la Barcelona pentru 75 de milioane de euro și bonusuri în valoare de alte 11 milioane de euro, dar mutarea nu s-ar fi făcut dacă șefii clubului de pe Camp Nou nu ar fi avut o promisiune specială.
Cel mai scump jucător vândut vreodatăde Ajax va rămâne la Amsterdam până la finalul sezonului, dar s-a asigurat, într-un fel, că va prinde minute destule în momentul în care va ajunge sub comanda lui Ernesto Valverde. La 21 de ani, Frenkie s-a gândit că ar avea probleme în a se impune la Barcelona, astfel că el și agenții lui s-au mișcat bine la negocieri.
Ce au făcut? Pentru a se asigura că olandezul devine rapid o piesă de bază, Barcelona i-a promis lui Frenkie că va renunța la cel puțin trei dintre concurenții pe posturile pe care el le poate acoperi la mijlocul terenului. Astfel, sport.es notează că lui De Jong i s-a promis că Barcelona va renunța atât la Rafinha și la Denis Suarez, cât și la Ivan Rakitic, croatul văzut marele pericol pentru titularizarea actualului lăncier încă din primul moment al experienței pe Camp Nou.
Despre plecarea lui Rafinha se vorbește de mai mult timp, iar Denis Suarez se află, deja, în ultimele șase luni de contract. Singurul semn de întrebare este legat de Ivan Rakitic, devenit un jucător important în amalgamul tactic imaginat de Ernesto Valverde. Apreciat de antrenor și suporteri, croatul vicecampion mondial va fi convins cu greu să plece, dar faptul că se bucură de o imagine bună în fotbalul mondial i-ar putea ajuta pe oficialii blaugrana.