Furia lui Răzvan. Lucescu Jr. și un discurs tăios la finalul unei lupte pierdute: „Ce sărbătoresc, că au furat ceva? Cum e posibil?”. Ce acuză antrenorul lui PAOK
Răzvan Lucescu a oferit o reacție dură după ce a pierdut matematic șansa de a mai fi campion în Grecia, cu PAOK. Deși a câștigat ultimul meci, PAOK nu mai poate câștiga titlul, AEK fiind matematic campioana Greciei după victoria cu 2-0 împotriva lui Levadiakos. Lucescu junior spune că AEK Atena nu ar trebui să se bucure, deoarece „au furat” titlul.
Tehnicianul român contestă, însă, sărbătoarea atenienilor și susține că AEK cunoaște deja decizia comisiilor după uriașul scandal de la meciul direct. „Ce sărbătoresc, că au furat ceva? Cum e posibil să sărbătorești că ai furat ceva? Avem 64 de puncte și un meci mai puțin, cel cu Olympiacos. Ei știu deja decizia comisiei? Ne-au furat, pe teren am fost echipa cu cele mai multe puncte”, a declarat Răzvan Lucescu, a cărui echipă a trecut cu 2-1 de Xanthi, pe teren propriu.
Echipa pregătită de spaniolul Manolo Jimenez s-a impus duminică cu 2-0 în meciul de acasă cu Levadiakos și a devenit matematic campioană cu două etape înainte de finalul sezonului. Anastasios Bakasetas a marcat golurile care au consfințit victoria lui AEK și câștigarea titlului.
PAOK a câștigat și ea în ultima etapă din campionatul Greciei, 2-1 cu Xanthi. Cei de la PAOK așteaptă acum rezultatul contestației depuse la comisii, după de punctarea primită ca urmare a incidentelor de la finalul meciului cu AEK. Atunci, Varela a înscris în minutul 90, dar centralul a anulat reușita pe motiv de ofsaid.
Varela a trimis în plasă cu o lovitură de cap în minutul 90, Paschalakis a fost bătut, dar peste minge a sărit brazilianul Mauricio, înainte ca aceasta să intre în plasă. Inițial a fost validat golul, dar mai apoi asistentul a intervenit și i-a comunicat centralului că a fost ofsaid. Mauricio era în afara jocului, dar nu se afla pe direcția portarului Paschalakis, deci nu l-a influențat pe acesta. Portarul celor de la AEK a fost bătut, fără ca Mauricio să influențeze în vreun fel traiectoria balonului și de asemenea fără să intervină în câmpul vizual al jucătorului aflat între buturi. După ce golul a fost anulat, totul s-a transformat într-un haos general.