Furios și IUTE! FOTO Criza de nervi de la finalul meciului cu Argentina a fost doar începutul. Sanchez și-a pierdut permisul după ce a fost prins gonind pe autostradă. FOTO Imaginea cu amenda primită a apărut pe net
Alexis Sanchez are o săptămână neagră din toate punctele de vedere, atât pe plan sportiv, cât și personal. Atacantul de 28 de ani a fost pe teren atât în înfrângerea înregistrată de Arsenal pe WBA, scor 1-3, care i-a scos pe tunari în afara zonei Champions League din Premier League (Arsenal a căzut pe locul 6 în campionat), cât și în înfrângerea suferită de naționala țării sale în Argentina, scor 0-1, din cauză căreia Chile a căzut momentan pe locul 6 în preliminariile CM 2018 din America de Sud.
Ultimul meci l-a găsit pe Alexis Sanchez extrem de frustrat, iar starul lui Arsenal nu s-a sfiit să-și arate furia pe teren, fiind la un pas să-și rupă tricoul de pe el.
Imaginea cu amenda primită a ajuns pe net
Mai mult, Sanchez a călcat strâmb și în afara terenului, fiind prins de radar circulând cu 155 de km pe oră, pe o autostrată din apropierea capitalei statului Chile, Santiago, unde viteza maximă legală e de 120km/h. Alexis a fost amendat, iar permisul de conducere i-a fost reținut și acum atacantul va fi așteptat la audieri la sediul Poliției din Buin, pe 12 aprilie, notează cotidianul spaniol AS.