Gabi Tamaș ar putea scăpa de Didier Drogba la debutul în Premier League!** VEZI DE CE!

Internaționalul ivorian al echipei Chelsea, Didier Drogba, a
fost supus unei intervenții chirurgicale în zona inghinală și va fi
indisponibil trei săptămâni, a anunțat, sâmbătă, clubul englez,
informează AFP.

Drogba, în vârstă de 33 de ani, a avut probleme în zona
inghinală o mare parte a sezonului trecut. Operația, calificată de
Chelsea drept „o reușită”, a fost „minim invazivă”.

„Decizia de a se face această operație la revenirea
jucătorului de la Cupa Mondială a fost luată pentru a-i optimiza
refacerea, iar Drogba va putea să se antreneze normal din nou peste
aproximativ trei săptămâni”
, se arată într-un comunicat al
clubului londonez.

Drogba ar putea rata începutul sezonului în Premier League,
programat la 14 august. În prima etapă, Chelsea va întâlni, pe
teren propriu, formația West Bromwich Albion, la care evoluează
românul Gabriel Tamaș.

Sursa:
MEDIAFAX

Publicat: 24 07. 2010, 21:13
Actualizat: 24 07. 2010, 21:20