Gael Kakuta, patru sezoane la FC Sevilla

Fotbalistul francez Gael Kakuta a fost prezentat oficial, vineri, la FC Sevilla, grupare cu care a semnat un contract pe patru ani.

Îmi place mult proiectul de aici și faptul că Sevilla joacă un fotbal foarte bun„, a declarat Kakuta.

Gael Kakuta a fost transferat la FC Sevilla de la Chelsea Londra, în schimbul sumei de 3,5 milioane de euro, conform L’Equipe. În sezonul trecut, Kakuta a evoluat la Rayo Vallecano, sub formă de împrumut de la gruparea londoneză.

 

Publicat: 19 06. 2015, 15:21
Actualizat: 19 06. 2015, 15:22