Standard Liege, echipă antrenată din această vară de tehnicianul român Laszlo Bölöni, și Real Madrid au confirmat semnarea unui acord de colaborare, care va presupune, printre altele, și rodarea tinerilor „galactici” la campioana din Jupiler League. Totodată, madrilenii vor avea dreptul de preempțiune asupra jucătorilor formați la Academia Robert Louis-Dreyfuss a clubului Standard, acordul fiind similar cu cel dintre Manchester United și o altă grupare belgiană, Royal Antwerp.
Cel care a ales echipa lui Bölöni pentru această colaborare a fost Predrag Mijatovic, directorul general sportiv al lui Real. „Înțelegerea prevede integrarea tinerilor jucători madrileni într-un campionat competitiv precum cel al Belgiei”, au precizat ibericii într-un comunicat de pe site-ul oficial. Altfel, Standard continuă să defileze în amicale, elevii lui Bölöni câștigând miercuri seara cu 1-0 partida de pregătire cu Valenciennes, într-un meci în care tehnicianul român a fost extrem de nervos, vociferând vehement la deciziile arbitrului.
" Sunt tineri de la Real care merită să joace la noi. E posibil și un transfer de la Standard la clubul spaniol. "– Pierre Francois, director general Standard Liege
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER