Galatasaray a câștigat pentru a 16-a oară Cupa Turciei
Echipa Galatasaray a învins, miercuri seară, în deplasare, cu scorul de 3-2, formația Bursaspor, și a câștigat pentru a 16-a oară Cupa Turciei, informează tff.org.
Golurile învingătorilor au fost marcate de Burak Yñlmaz, în minutele 40, 48 și 60.
Pentru Bursaspor au înscris Jose Fernandao ’27 (penalti) și Volkan Șen ’57.
Potrivit ntv.com.tr, în prima repriză a avut loc un incident, protagoniști fiind fotbaliștii Sabri Sarioglu și Felipe Melo de la Galatasaray. Melo i-a reproșat lui Sarioglu la o fază că a dat o pasă greșită, iar acesta a reacționat cu o replică dură. Conflictul a escaladat, la un moment dat Sarioglu prinzându-l pe Melo de bărbie, iar acesta din urmă lovindu-și colegul de echipă. Cei doi s-au calmat după intervenția unui oficial al clubului din Istanbul.
Galatasaray a câștigat în sezonul 2014/2015 și campionatul Turciei.