Conducerea lui Galatasaray nu exclude o nouă ofertă pentru Mircea Lucescu. Hamdi Yasaman, vicepreședintele clubului din Istanbul, spune că antrenorul Șahtiorului este văzut în continuare ca o posibilă variantă pentru banca tehnică.
Cesare Prandelli are o situație delicată la Galatasaray. Vicecampioana Turciei a strâns până acum doar un punct în grupele Ligii Campionilor, iar evoluțiile din campionat nu mulțumesc publicul. În acest context a fost readus pe tapet numele lui Mircea Lucescu.
Antrenorul român este nemulțumit de situația în care se află Șahtior, echipă afectată de tensiunile politice din Ucraina. În plus, nici relația cu Rinat Ahmetov nu mai e ce-a fost odată. Lucescu ia în considerare varianta despărțirii, iar printre destinații se află și Turcia. Hamdi Yasaman, vicepreședinte al Galatei, nu exclude varianta unor negocieri în vara viitoare:
„Galatasaray l-a plăcut întotdeauna pe Lucescu. Dar ne-am decis să-l sprijinim pe Prandelli. Totuși, nu știi niciodată ce se poate întâmpla în sezonul următor. Pentru domnul Lucescu ușa este mereu deschisă la Galatasaray. Cu toate acestea, contractul cu Prandelli este valabil până în 2016, este în valoare de 2,45 milioane de euro pe sezon, iar noi credem în succesul acestuia”, a declarat Hamdi Yasaman, vicepreședintele lui Galatasaray.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER