Gâlcă, după 0-3 cu Betis: „Echipa mea nu a avut forță!” Tehnicianul român dă vina pe gastroenterita care i-a afectat 8 jucători

Antrenorul lui Espanyol, Constantin Gâlcă, a spus că nu putea obține mai mult de la meciul cu Betis după ce 8 dintre jucătorii lui Espanyol nu s-au putut pregăti din cauza unei gastroenterite.

După două victorii consecutive care au îndepărtat-o pe Espanyol de locurile ce duc în liga secundă, echipa antrenată de Constantin Gâlcă a pierdut meciul de pe teren propriu cu Betis. Antrenorul român a dat vina pe problemele medicale ale jucătorilor săi.

„Jucătorii au făcut destule azi, e dificil să fii competitiv într-o așa situație. Apreciez efortul jucătorilor, dar azi nu s-a putut, din cauza a ceea e s-a întâmplat în timpul săptămânii. Victor Sanchez este exponentul echipei, numărul unu, dar nu a putut face nici el nimic. E greu să pierzi, dar trebuie să ne uităm și la circumstanțe. În ciuda efortului imens, nu am fost destul de buni în fața porții”, a declarat Gâlcă, la finalul meciului Espanyol – Betis 0-3.

Antrenorul român e convins că echipa sa poate scoate un rezultat pozitiv, etapa viitoare, cu Rayo Vallecano.

Am văzut un Espanyol fără forță. Cele două victorii consecutive le-am obținut cu un efort foarte mare, azi nu a putut fi la fel. Sper ca echipa să se recupereze în aceste zile. Până acum, ne-am antrenat o singură zi cu toată echipa”, a adăugat tehnicianul român.

MEDIAFAX

 

Publicat: 04 03. 2016, 10:04
Actualizat: 04 03. 2016, 10:26