Ian Rush (56 de ani) s-a aflat în tribunele Anfield Road marți seară, la victoria entuziasmantă a lui Liverpool, 5-2 cu AS Roma, dar nu fostul mare atacant a atras privirile, ci iubita sa cu 19 ani mai tânără.
Cel mai bun marcator din istoria clubului englez, cu 346 de goluri, galezul s-a afișat alături de Carol Anthony, model și cântăreață irlandeză în vârstă de 37 de ani cu care are o relație încă din anul 2013. Evident, Carol a fost cea care a captat atenția celor din jur, iubita lui Rush fiind o fană înfocată a lui Liverpool.
Deși diferența de vârstă dintre cei doi este destul de mare, Ian și Carol se înțeleg de minune de cinci ani, iar modelul a explicat că, pe vremuri, Rush era idolul său: „Am ținut mereu cu Liverpool. Îl urmăream pe Ian jucând la TV când eram tânără. Toată familia mea ține cu Liverpool. Nu-mi pasă de diferența de vârstă. La începutul relației mă mai gândeam la acest aspect, acum nu mai contează. Ian arată mai bine ca oricând”, a dezvăluit Carol.
Înainte să înceapă relația cu Carol, în 2013, Ian Rush a fost căsătorit timp de 25 de ani, iar presa din Marea Britanie a speculat că actuala iubită a fost cea care a avut de-a face cu divorțul de Tracy, fosta soție, survenit după 25 de ani. Carol Anthony a negat, însă, orice implicare.
CLICK AICI PENTRU GALERIA FOTO
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER