GALERIE FOTO | „Șeic” în Arabia Saudită! Șumudică a unit vestiarul lui Al Shabab, la primul antrenament
Marius Șumudică (47 de ani) a ajuns în Arabia Saudită și a condus, joi, primul antrenament la noua sa echipă, Al Shabab. Campion al României cu Astra în 2016, Șumudică a unit vestiarul, iar imaginile au fost imortalizate au apărut pe contul de Twitter al formației saudite.
Valerică Găman s-a antrenat și el alături de noii colegi. Acum, Șumudică îi așteaptă pe Budescu și Alibec, fotbaliști care trebuie să sosească în cantonament, de la FCSB.
Al Shabab și a încheiat ultimul sezon pe locul 10. Are 6 titluri de campioană în palmares, ultimul obținut în sezonul 2011/2012 și a fost primul club din țară care a câștigat 3 titluri consecutive, între 1991 si 1993.
Marius Șumudică a mai pregătit în cariera sa echipele Rocar București, Inter Gaz București, Progresul București, Astra Ploiești, Farul Constanța, Gloria Bistrița, Rapid București, Kavala, FC Brașov, FC Vaslui, Universitatea Cluj, Al-Shaab, Concordia Chiajna, Astra Giurgiu și Kayserispor.