Viitorul lui Kaka la Real Madrid este din ce în ce mai incert și nu pentru că Mourinho ar vrea să scape de el, ci pentru că cei de la AC Milan tatonează o reîntoarcere a brazilianulul la clubul care a încasat 65 de milioane de euro pentru transferul său în capitala Spaniei.
De la plecarea sa din Italia, în 2009, Kaka nu a mai fost jucătorul care devenise un star mondial în tricoul „rossonerilor”, iar zvonurile care dau o revenire a sa pe San Siro sunt din ce în ce mai intense.
Vicepreședinte lui AC Milan, Adriano Galliani, a discutat cu jurnaliștii de la „Tuttosport” și a lăsat să se înțeleagă că: „întoarcerea lui Kaka? Niciodată să nu spui niciodată.”
Ceea ce este sigur este că Galliani a intensificat tonul declarațiilor sale despre o posibilă revenire a brazilianului după meciul dintre Real Madrid și AC Milan din Liga Campionilor.
Și coechipierul acestuia de la naționala Braziliei, Robinho, face lobby pentru o revenire a lui Kaka pe San Siro
„Este un mare jucator, care a jucat mulți ani pentru Milan și și-a lăsat amprenta aici. Dacă s-ar reîntoarce, ar fi mult mai bine pentru noi..”, a spus Robinho pentru Sky Sport 24.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER