GAME OVER! Balotelli a ajuns în cel mai de JOS punct al carierei: nu mai e dorit nici de Klopp. Varianta care-l poate salva
Împrumutat de Liverpool la AC Milan, după ce nu a reușit să se impună pe Anfield Road, Mario Balotelli nu este considerat o opțiune pentru atacul echipei antrenate de Jurgen Klopp, iar starul italian se află în fața unei noi decizii importante a carierei.
La 26 de ani, Balotelli a ajuns într-un punct în care opțiunile pentru a-și relansa cariera sunt din ce în ce mai puține. Cândva unul dintre atacanții râvniți de multe echipe din Europa, italianul a fost împrumutat de Liverpool la AC Milan, dar prestațiile slabe din Serie A l-au făcut pe Jurgen Klopp să nu-l ia în calcul pentru sezonul viitor. Pentru că nicio echipă din Italia nu se arată interesantă de serviciile sale, iar șansele să se întoarcă în Anglia sunt infime, Balotelli ia în calcul o schimbare totală de mediu.
Conform Daily Mirror, atacantul de 26 de ani ar urma să ajungă în China, într-un campionat în care au acceptat să meargă nume mari precum Alex Teixeira, Ramires și Ezequiel Lavezzi. Sursa citată notează că Mino Raiola, agentul jucătorului, e de acord ca fotbalistul pe care-l reprezintă să ia drumul Chinei, iar conducătorii lui Liverpool sunt încercați de același sentiment. Astfel, șefii de pe Anfield sunt gata să-i dea drumul lui Balotelli, pentru a recupera o parte din suma plătită pentru el (15 milioane de euro), dar și pentru a scăpa de un salariu mare.