Gareth Bale și-a prelungit contractul cu Real Madrid. Doar Ronaldo va câștiga mai mult decât starul galez
Fotbalistul galez Gareth Bale, în vârstă de 27 de ani, a semnat prelungirea contractului cu Real Madrid pe încă cinci sezoane, astfel că va rămâne la formația pregătită de Zinedine Zidane până în 2021, informează cotidianul spaniol Marca.
Oficialii de pe Santiago Bernabeu încearcă să-și asigure aportul jucătorilor importanți și în sezoanele viitoare. În afara lui Bale, madrilenii au reușit să-l convingă și pe Cristiano Ronaldo să semneze prelungirea, care va fi anunțată oficial în septembrie.
Evoluțiile bune ale mijlocașului galez la Campionatul European din Franța, cât și începutul bun de sezon i-au convins pe cei de la Real Madrid să-i ofere un nou contract, care include și o mărire substanțială de salariu. Jurnaliștii spanioli scriu că acesta va încasa, anual, 10 milioane de euro net.
Bale a fost transferat la Real Madrid de la Tottenham în 2013, pentru 100 de milioane euro, când a semnat un contract pe șase ani. Galezul a contribuit la câștigarea Ligii Campionilor în 2014 și 2016, Cupei Spaniei în 2014, Supercupa Europei în 2014 și Campionatul Mondial al cluburilor în 2014.
De la venirea la Madrid, Bale a strâns 124 de meciuri în trei sezoane, 60 de goluri și 46 de pase decisive. În prezent, conform site-ului de specialitate transfermarkt.de, galezul este cotat la 90 de milioane de euro.