Gary Neville, demis de Valencia! Englezul pleacă după 28 de meciuri și doar 10 victorii

Echipa de fotbal Valencia CF, locul 14 în prima ligă spaniolă, a anunțat miercuri, prin intermediul unui comunicat oficial, faptul că antrenorul Gary Neville a fost demis, notează cotidianul spaniol Marca.

Pako Ayestaran a fost numit antrenor interimar până la finalul sezonului actual. Ayestaran a fost antrenor secund al Valenciei între 2001 și 2004 și a contribuit la câștigarea a două titluri de campioană a Spaniei și a unei Cupe UEFA. Totodată, Ayestaran a fost antrenor principal la Maccabi Tel Aviv (Israel), Santos Laguna și Estudiantes Tecos (ambele din Mexic).

Valencia a disputat 28 de meciuri cu Gary Neville pe bancă, dintre care 11 au fost înfrângeri, iar 10 victorii. În plus, Valencia a primit cel puțin un gol în fiecare meci de campionat. Antrenorul în vârstă de 41 de ani avea contract până la finalul sezonului, dar patronul Peter Lim se teme de faptul că Valencia ar putea să intre în lupta pentru evitarea retrogradării. „Liliecii” au doar 6 puncte avans față de locurile retrogradabile în liga secundă.

Gary Neville a fost cel de-al 16-lea antrenor al Valenciei din ultimii 16 ani. A fost prima experiență ca antrenor principal pentru englez, care va rămâne în staff-ul echipei naționale a Angliei, care va participa la EURO 2016.

Valencia a câștigat doar 14 puncte din ultimele 16 meciuri în prima ligă de fotbal din Spania. După 30 de etape, Valencia ocupă locul 14, cu 34 de puncte. Echipa are o serie de 3 înfrângeri consecutive. Valencia mai are de disputat 8 etape în Primera Division și are șanse minime de a ocupa un loc eligibil pentru cupele europene. Mai mult, „liliecii” sunt mai aproape de zona retrogradării. Getafe ocupă primul loc retrogradabil, cu 28 de puncte.

MEDIAFAX

Publicat: 30 03. 2016, 19:40
Actualizat: 30 03. 2016, 19:41