Mijlocașul Squadrei Azzura și al lui AC Milan, Gennaro Gattuso a comentat recenta eliminare a echipelor din Serie A în fața celor din Anglia, spunând că o competiție precum UEFAÂ Champions League este imprevizibilă și că este important ca Milan să revină acolo.
"Ringhio" a declarat că AC Milan ar fi eliminat pe Manchester United dacă ar fi jucat contra lor, chiar dacă Inter, rivala și campioana Italiei, a pierdut contra echipei lui Alex Ferguson. Mijlocașul nu a uitat că acum două sezoane, echipa antrenată de Carlo Ancelotti i-a eliminat pe campionii Angliei cu scorul general de 5-3, meciul de pe San Siro încheiându-se cu un sec 3-0 pentru italieni.
"Dacă am fi jucat noi contra celor de la Manchester United, am fi câștigat dubla manșă.Champions League rămâne o competiție imprevizibilă și este vital pentru noi să revenim acolo.Un an în Cupa UEFA este de ajuns pentru noi", a spus Gattuso.
Gennaro Gattuso a vorbit și despre criza financiară care a lovit cluburile din Peninsulă, spunând că un plafon salarial este un lucru de bun simț în actualele condiții. Mijlocașul a spus că ar accepta fără probleme o reducere de salariu, dacă AC Milan i-ar cere așa ceva.
"În aceste vremuri, scăderea salariilor ar fi o măsură de bun simț.Deja am vorbit cu Galliani despre asta, iar dacă ACÂ Milan îmi va cere ceva în acest sens, sunt pregătit să accept!" a spus inimosul fotbalist în Corriere dello Sport. Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER