GENIAL! Pantilimon nu a avut ce să apere și a „ieșit” la atac. Sunderland, gol după o lovitură liberă bătută de Panti. Vezi faza

Un nou meci bun făcut de Costel Pantilimon în Premier League, încheiat pentru o victorie vitală pentru echipa sa, în lupta pentru evitarea retrogradării. Sunderland a trecut cu 1-0 de Newcastle, grație unui gol marcat de Jermain Defoe în finalul primei reprize, iar acum e pe locul 15 în Anglia, cu un avans de trei puncte față de locul 18, primul retrogradabil, ocupat de Burnley.


Chiar dacă a avut în față o echipă care nu a pus mari probleme în atac, Pantilimon a reușit să se remarce încă o dată. În mod paradoxal, a făcut-o printr-o acțiune „ofensivă”, din piciorul său drept plecând golul victoriei. În minutul 45, Pantilimon a executat lung o lovitură liberă de la 30 de metri de poarta sa. Balonul a ajuns pe capul lui Fletcher, care a deviat perfect pentru Defoe, atacantul englez reușind o execuție de toată frumusețea: o folha seca de la 18 metri. Șutul a fost perfect, iar plonjonul lui Tim Krul nu a putut împiedica deschiderea scorului. (VEZI AICI TOATĂ‚ FAZA GOLULUI)

Nici în repriza a doua Pantilimon nu a fost pus la treabă prea mult, dar a avut o intervenție extrem de apreciată de fanii lui Sunderland, la singurul șut pe poartă al lui Newcastle.

Publicat: 05 04. 2015, 21:58
Actualizat: 05 04. 2015, 21:59