GENIAL! „SECRETUL” din spatele celei mai ciudate declarații din istoria Premier League!** Cum a lăsat Cantona o sală întreagă fără replică și ce a vrut să spună de fapt

„Pescărușii urmăresc vasele de pescuit pentru că au impresia că sardinele vor fi aruncate în mare„, e declarația prin care Eric Cantona reușea să uimească și să lase în același timp fără replică o sală întreagă de reprezentanți ai presei, în 1995.

Acum, la mai bine de 17 ani distanță de la acel moment, jurnaliștii de la Daily Mail încearcă să clarifice momentul și au reușit să ofere o explicație logică stând de vorbă cu avocatul care l-a apărat pe Cantona, după ce acesta a lovit un fan al lui Crystal Palace.

În 1995, Maurice Watkins făcea parte din staff-ul lui United și acum spune că amploarea luată de caz necesită un discurs din partea lui Cantona.

„Cazul era atât de mediatizat încât am știut imediat că Eric trebuia să spună ceva în apărarea sa. Am început să scriem un discurs pe o hârtie, iar el m-a întrebat cum se numește vasul folosit pentru prinderea peștilor. Apoi m-a întrebat ce fel de păsări zboară deasupra mării.

Apoi Eric a scris ce voia să spună și mi-a arătat textul. Din cauza expresiei mele faciale, toată lumea credea că eu nu știam ce urma să spună, dar nu e așa. Și încă mă întreb ce s-a întâmplat cu acea hârtie”, le-a povestit Watkins celor de la Daily Mail.

Ce a vrut Cantona să spună însă? Legătura dintre „discursul” său și evenimentele petrecute în timpul meciului United – Crystal Palace e aproape inexistentă. Mesajul lui Cantona a fost direcționat mai mult spre reprezentanții presei, care, în căutarea senzaționalului, deveniseră extrem de agresivi.

După ce Cantona l-a lovit pe Matthew Simmons, United a decis imediat suspendarea starului său până la finalul sezonului (21 de meciuri), iar Federația Engleză de Fotbal a mărit ulterior suspendarea la opt luni. Cantona a fost judecat și într-un tribunal civil, iar magistrații au decis încarcerarea francezului pentru două săptămâni.

Publicat: 27 11. 2012, 16:21
Actualizat: 27 11. 2012, 16:42