George Pușcaș a rămas pe bancă la trei luni de la cel mai „dramatic” moment al carierei! Reading, eșec rușinos cu Wigan în Championship
Englezii îl anunțau titular pe George Pușcaș la meciul cu Wigan. Românul a traversat o perioadă bună în ultima vreme, dar nu a reușit să îl impresioneze și pe Mark Bowen, care l-a ținut inexplicabil pe banca de rezerve.
Cu două goluri în ultimele trei partide de Championship, George Pușcaș nici nu se gândea că nu va fi titular în meciul cu echipa de pe locul 22. Mai mult de atât, atacantul naționalei are în palmares o performanță uluitoare în fața adversarei de azi. În urmă cu trei luni, Pușcaș a reușit trei goluri în doar cinci minute în fața lui Wigan.
Iar ca seara să fie complet ratată, Reading a pus capăt unei performanțe incredibile în fața adversarei de azi: patru victorii în ultimele cinci meciuri directe!
Reading – Wigan 0-3
Kieffer Moore a deschis scorul în minutul 23, Jamal Lowe a majorat diferența în minutul 67, iar Michael Jacobs a dus scorul la proporții rușinoase pentru gazde, în minutul 90+8.
George Pușcaș rămâne un reper pentru Reading, chiar dacă românul a traversat o perioadă neagră în această iarnă. Atacantul naționalei este anunțat titular în meciul din această seară, împotriva lui Wigan, iar speranțele suporterilor sunt legate de orgoliul și forma jucătorului născut la Marghita.
Au trecut trei luni de la poate cel mai bun meci reușit de George Pușcaș la nivel de club, în carieră. Atacantul lui Reading a fost pur și simplu incredibil în meciul de pe 30 noiembrie 2019!
În deplasarea de la Wigan, Pușcaș a marcat de trei ori în doar cinci minute pentru echipa sa și a adus de unul singur victoria „The Royals” în deplasarea de la Wigan. Minutele 79, 80 și 84 au fost de aur pentru fostul fotbalist al celor de la Inter Milano.
Surprinzător sau nu, de George Pușcaș se leagă speranțele fanilor și în această seară. Pușcaș este în revenire de formă. Cu două goluri în ultimele trei meciuri, acesta speră să continue drumul bun avut în ultima vreme, cu atât mai mult cu cât se apropie meciul naționalei cu Islanda.
Reading a câștigat patru meciuri din ultimele cinci jucate împotriva lui Reading. „A dezbinat suporterii, dar George Pușcaș are două goluri în ultimele trei meciuri pentru Reading. Este în același timp golgheterul echipei, dar are potențial să devină un marcator de top”, se întreaba cei de la The ChampionshipChat Podcast.
Potrivit unor zvonuri, George Pușcaș este în continuare urmărit de turcii de la Fenerbahce, în ciuda formei slabe arătate în această iarnă. În urmă cu câteva sezoane, Pușcaș a fost chiar și pe lista celor de la CFR Cluj.
Cu 42 de puncte, Reading este pe locul 16 în Championship, după 34 de etape. „The Royals” sunt însă la 14 puncte de locurile care asigură prezența în play-off-ul pentru promovarea în Premier League.
Reading – Wigan, meci care contează pentru etapa a 35-a din Championship, se joacă azi de la 22:00. Meciul va fi reflectat în timp real de ProSport.ro
Echipa probabilă a lui Reading: Rafael, Yiadom, Morrison, Moore, Richards, Pele, Rinomhota, Swift, Ejaria, Meite, Pușcaș