Georgievski povesteștecum i s-a îndeplinit cel mai mare vis la Steaua: „A fost bizar. Mă trezeam să mă uit la meciurile din Liga Campionilor și am ajuns să joc împotriva unui jucător precum Torres”
Daniel Georgievski a ales Australia pentru a-și continua cariera. Rămas liber de contract în vară, fostul fundaș dreapta al Stelei a semnat cu Melbourne Victory, o echipă în al cărui Consiliu de Administrație se află și un român, despre care ProSport a scris AICI. Internaționalul macedonean spune însă că a rămas cu amintiri foarte frumoase din perioada Steaua
Născut la Sydney, Georgievski spune că se bucură că a revenit în Australia. Antrenorul Kevin Muscat este cel care l-a dorit: „După ce am auzit despre oferta de la Melbourne și m-a sunat domnul Muscat, am avut lungi discuții și am luat decizia să vin aici”, spune Georgievski, într-un interviu publicat de theworldgame.sbs.com.au.
Totuși, în discursul său se simte o urmă de regret că a abandonat fotbalul important: „Mă trezeam să mă uit la meciurile din Liga Campionilor și am ajuns să joc împotriva unui jucător precum Fernando Torres…a fost bizar. A fost un vis care a devenit realitate, dar acest vis n-a avut viață lungă și acum sunt aici. Sunt fericit să mă bucur de această experiență de aici cât mai mult mult posibil”, mai spune jucătorul de 26 de ani.
Georgievski a venit în 2012 la Steaua și a jucat 28 de partide, reușind să marcheze un gol. A câștigat două titluri în Liga I și o Supercupă a României în tricoul roș-albastru și a jucat cu Steaua în grupele Champions League și în Europa League.
Urmărește cele mai importante știri despre Steaua pe pagina specială Steaua – ProSport