Bayern Munchen a spulberat-o pe Werder Bremen cu 5-0. Bavarezii au un nou superstar

SURSĂ FOTO: PROFIMEDIA
Vezi galeria foto - 5 poze

Bayern Munchen, echipa lui Vincent Kompany, o zdrobit-o pe Werder Bremen, scor 5-0, în a 4-a etapă din Bundesliga.

Starul formației bavareze a marcat două goluri în partida de pe Weserstadion.

Bayern Munchen e pe cai mari și defilează în lupta pentru titlu

Bayern a câștigat fără probleme pe terenul lui Werder Bremen, scor 5-0, în a 4-a etapă din campionatul Germaniei. Bavarezii au marcat prin Michael Olise (x2), Jamal Musiala, Harry Kane și Serge Gnabry.

Fotbalistul transferat de la Crystal Palace face furori în tricoul lui Bayern Munchen. Francezul a înscris două goluri în meciul de pe Weserstadion.

Evoluția lui Olise din meciul cu Werder Bremen nu a trecut neobservată de jurnaliștii de la AS: „Două goluri și două pase decisive ale atacantului francez conturează o nouă victorie pentru Bayernul lui Kompany.

Bayern Munchen rămâne de neoprit și a demonstrat încă o dată că sunt serioși în privința acestui sezon. Trupa lui Vincent Kompany a bifat o victorie clară cu Bremen într-o după-amiază în care Michael Olise a strălucit cu un total de două goluri și două pase decisive.

Bremen a avut o idee clară de la început. Oamenii lui Werner au optat să stea pe loc și să rețină atacurile lui Bayern, dar planul lor nu a funcționat.

Oamenii lui Kompany au ajuns la poartă și au dărâmat apărarea echipei gazdă. Și au făcut-o datorită unui Olise care s-a dezlănțuit”.

Vincent Kompany exultă după Werder Bremen – Bayern Munchen 0-5: „Sunt fericit”

Vincent Kompany, antrenorul lui Bayern, a venit cu o primă reacție după meci. Belgianul e încântat de victoria echipei sale.

„Meciurile în deplasare din Bundesliga sunt întotdeauna greu de câștigat. Nu ne puteam dori un joc mai bun de atât. Băieții au făcut o treabă bună. Sunt mulțumit. A fost o victorie meritată. Am reușit să nu primim gol.

Sunt fericit când suntem într-o formă bună și am arătat asta astăzi. Singurul lucru care contează este că am câștigat astăzi.

Începând de luni, vom începe pregătirile pentru meciul de la Leverkusen. Mentalitatea noastră trebuie să fie aceea de a nu privi prea mult trecutul”, a declarat antrenorul bavarezilor.

Publicat: 22 09. 2024, 01:42
Actualizat: 22 09. 2024, 01:52