Bayern Munchen transferă de la vicecampioana Germaniei! Bavarezii anunță oficial prima mutare din „era Vincent Kompany”

SURSĂ FOTO: PROFIMEDIA
Vezi galeria foto - 5 poze

Bayern Munchen, echipa lui Vincent Kompany, a dat o lovitură uriașă înainte de startul noului sezon.

Bavarezii vor să se întărească serios, așa că au transferat un jucător de la vicecampioana Germaniei.

Ce transfer a făcut Bayern Munchen pentru sezonul viitor

Bayern Munchen a anunțat oficial venirea japonezului Hiroki Ito. Formația de pe Allianz Arena a ținut să dea mai multe detalii despre fostul fundaș central de la VfB Stuttgart.

Christoph Freund, directorul sportiv al lui Bayern, l-a lăudat pe nipon și a spus că acesta are un joc excelent de pase.

„FC Bayern a finalizat transferul fundașului Hiroki Ito de la VfB Stuttgart. Internaționalul japonez în vârstă de 25 de ani a pus pixul pe hârtie, semnând un contract valabil până pe 30 iunie 2028.

Max Eberl, membru al consiliului de conducere al lui FC Bayern pentru sport: «Suntem încântați că l-am transferat pe Hiroki Ito la FC Bayern.

Ne dorim jucători înfometați, care vor aduce energie proaspătă, iar Hiroki are tot ce ne dorim: este un jucător care acceptă provocările, le depășește și continuă să-și croiască drum în joc. Are deja multă experiență pentru un tânăr de 25 de ani și poate face față presiunii. El ne va întări cu adevărat».

Christoph Freund, directorul sportiv al lui FC Bayern: «Hiroki Ito a produs performanțe consistente, ceea ce a atras atenția mai multor cluburi mari.

Hiroki este înalt, agresiv, are piciorul stâng puternic, un joc excelent de pase și este versatil în apărare deoarece poate juca atât pe stânga, cât și pe centru. A venit în Germania ca un jucător tânăr, a făcut progrese mari și suntem siguri că mai există potențial în el»”, a fost anunțul făcut de Bayern.

Este o mare onoare pentru mine să pot juca la unul dintre cele mai mari cluburi din lume. FC Bayern este, de asemenea, un nume important în Japonia. Am dat tot pentru VfB Stuttgart și sunt recunoscător clubului. Acum aștept cu nerăbdare provocarea de la München și vreau să-mi fac rolul la FC Bayern, câștigând multe trofee. Era timpul să fac un nou pas și cred că FC Bayern este clubul perfect pentru a face acest lucru”, a declarat fotbalistul nipon.

Publicat: 13 06. 2024, 18:44
Actualizat: 13 06. 2024, 19:02